Se afișează postările cu eticheta rutina mea de ingrijire a tenului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rutina mea de ingrijire a tenului. Afișați toate postările

marți, 15 iulie 2014

Rutina mea de ingrijire a tenului (2) aprilie-iunie 2014


A venit momentul sa va arat din nou ce produse folosesc pentru ten, gasiti prima parte a acestei rubrici AICI. Deja am schimbat unele produse pe care le-am folosit in intervalul de timp aprilie-iunie, dar pe cateva dintre ele le-am pastrat. N-am gasit formula ideala inca, plus ca, nu-i asa, mereu ne atrag alte si alte produse chiar daca cele folosite in prezent nu ne displac. Asa suntem noi, femeile.



Cum ma trezesc, dau fuga la bucatarie sa mananc, in timp ce fierbe cafeaua. Daca am noroc sa ma trezesc inaintea Mirunei, imi savurez cafeaua cu mult lapte si sirop de caramel in fata laptopului. Apoi, merg la baie, ma spal pe dinti si imi spal fata cu gelul de curatare Avon Naturals Herbal. L-am cumparat dintr-o oferta pentru reprezentanti, insa nu scria ca-i pentru ten mixt; nu-i problema, l-am folosit, desi am tenul uscat. Mi-a placut faptul ca nu usuca tenul, la fel ca precedentul gel de curatare folosit (cel de la Bioten). Poate o sa fac o postare separata despre el.
Imi tapotez fata cu un prosop pe care-l folosesc numai pentru fata si aplic lotiunea tonica. Momentan folosesc lotiunea tonica cu ceai verde Viva Cosmetic. Din aprilie si pana acuma am folosit 3 lotiuni tonice de la aceasta firma (care din pacate nu se gaseste si in Romania). Toate mi-au placut, nu usuca tenul si cel mai mult imi place mirosul lor, acesta de ceai verde ai jura ca e chiar ceai abia facut.
Acord timp tenului sa-si revina la PH-ul sau timp in care mai alerg dupa Miruna prin casa :))) aproximativ 5-7 minute.
Urmeaza sa aplic o crema hidratanta de fata. Inca o folosesc pe cea de la Cosmetic Plant, crema antiaging de zi pentru ten uscat-normal Green Stem PhytoCellTec Argan (cu celule stem din argan si ulei de argan bio)  Cata denumirea! :))) Nu e nimic special la ea, hidrateaza intr-adevar, insa parca nu deajuns. Am mai spus parerea mea despre ea si in prima parte a rubricii despre ingrjirea tenului (gasiti link mai sus).
Daca in seara precedenta am folosit exfoliantul chimic aplic Gerocossen Sun - Lapte protectie solara SPF 50; in caz contrar, aplic Kruidvat Solait High sunpray SPF30. De obicei, folosesc in fiecare seara exfoliantul chimic, insa uneori sunt asa de obosita ca sar peste pasul asta.



Seara incerc cat pot de mult sa ma tin de rutina, chiar si atunci cand sunt super obosita. Daca am purtat machiaj, incep cu demachierea. Numai si numai in cazul in care sunt super-mega-extra extenuata si ma mai doare si capul sau Miruna e maraita si nu vrea sa doarma ma demachiez cu servetele umede. Nu le recomand sub nici o forma pentru demachiere pe termen lung, insa din cand in cand, in caz de forta majora, nu-i problema. Eu folosesc servetelele de popou ale Mirunei, de obicei. Daca imi cumpar servetele demachiante am observat ca am tendinta de a le folosi mai des.
Daca sunt in stare sa stau in picioare imi dau machiajul jos ca la carte. Incep cu ochii si momentan folosesc lotiunea micelara Garnier deoarece n-am gasit inca prin zona un demachiant special pentru ochi care sa-mi convina.
Trec la fata si folosesc laptele demachiant Byphasse care cica e bun si pentru ochi. Nu, multumesc, Doamne fereste! Spun asta pentru ca nu inlatura machiajul din prima tura, iar a doua devine chin, ma cam ustura tenul de la ea. Imi place la el doar ambalajul cu pompita si pretul, in jur de 20 lei am dat in Auchan. Asa ca il folosesc doar in prima faza. (edit: intre timp lucrurile s-au schimbat dupa ce-am folosit produsul mai mult timp; va invit sa cititi AICI parerea mea despre acest demachiant)
Apoi continuu cu demachiantul crema cu castraveti Viva Cosmetic. Produsul asta imi aminteste de demachiantul Bourjois (postare despre el AICI). Parca asta de la Viva are un miros mai intens de castraveti si e muuult mai cremos. Am incercat sa-l folosesc si singur, fara cel de la Byphasse folosit in prealabil si face treaba buna. Tot doua runde este nevoie si in cazul lui. Cu siguranta am sa-l mai cumpar.
Urmatorul pas este sa ma spal pe fata cu acelasi gel de curatare pe care-l folosesc si dimineata, apoi aplic aceeasi lotiune tonica. Bineinteles ca astea 2 nu apar si in poza cu produsele folosite seara, nu m-a dus capul. N-am mai refacut poza pentru ca am probleme cu aparatul foto si ar dura o vesnicie.
Dupa ce-au trecut 5-7 minute, aplic un exfoliant chimic si momentan folosesc Derma E Overnight Peel cu AHA pe care incerc sa-l aplic in fiecare seara. Am inceput utilizarea lui progresiv, de la o data pe saptamana, de teama sa nu patesc ceva. Imi place ambalajul cu pompita, opac si consistenta sa cremoasa. Uneori ma inteapa fata dupa ce-l aplic, alteori nu.
Il las sa intre bine in piele, in jur de 10 minute, apoi aplic o crema hidratanta. Folosesc crema antiaging de noapte pentru ten uscat-normal Green Stem PhytoCellTec Argan (cu celule stem din argan si ulei de argan bio).


Cam de 2 ori pe saptamana utilizez si mastile de fata, iar in intervalul amintit si in titlu am folosit mastile de fata Ovale (cu rosie sau cu yam bean - am scris cateva cuvinte despre ele in postarea despre produsele consumate in luna iunie AICI) sau pudra de argila Aslavital in amestec cu apa, fructe sau lapte.

Arareori am folosit si niste plasturi pentru puncte negre. Am avut Nivea si Biore. V-as fi aratat bucuroasa si poze cu ele, insa am aruncat cutiile, suparata fiind ca pe mine plasturii astia nu ma ajuta deloc; sotul meu ii utilizeaza cu folos si eu sunt asa invidioasa pe nasul lui curat de nu va pot explica. :)))

Cam astea sunt produsele utilizate. In general, schema este aceeasi, doar produsele le schimb. Dimineata: curatare, tonic, o crema hidratanta si SPF; seara: demachiere, curatare, tonic, exfoliant chimic si o crema hidratanta. As dori sa introduc si un serum seara, insa deocamdata nu m-am decis asupra unuia anume.

Voi ce rutina de ingrijire a tenului aveti? Folositi sau ati folosit vreunul dintre produsele prezentate aici?

Astept comentariile voastre.

V-am pupat.

joi, 6 martie 2014

Rutina mea de ingrijire a tenului (1)

Inainte sa va arat ce produse folosesc eu zilnic, vreau sa va povestesc mai multe despre mine si despre tenul meu.
Nu mai tin minte cand am inceput sa ma machiez, cred ca prin clasa a saptea, daca ala se poate numi machiat, adica dermatograf si ruj. Prin liceu, cam prin clasa a zecea, am inceput sa folosesc si fondul de ten, apoi pudra, s.a. Inca de la inceput stiam ca odata machiajul pus pe fata, el trebuie si inlaturat. Pe atunci foloseam eterna si binecunoscuta Doina, pe somoiog de vata. Cand mi-era lene eram prea obosita, ma spalam direct pe fata si pe ochi...tineti-va bine....cu gelul intim de la Avon  :)))) Va rog sa nu radeti de-o adolescenta cu mintea prin paduri  :)))) Nu stiu cine-mi spusese mie ca ala nu ustura ochii. Si asa era, numai ca usca fata rau. Problema pe care-o rezolvam cu.....ati ghicit: Doina. :)))) Apoi am descoperit servetelele demachiante pe care le-am folosit pana acum aproximativ 5 ani. Atunci am inceput sa scot timid capul din pestera in care crescusem :))) si sa folosesc demachiantele de ochi, de fata, etc.
Primele creme de fata mi le-am cumparat acum 7 ani, din primul salariu. Erau unele Avon si imi provocau niste cosuri teribile.  Inca am aceasta "iubire" cu cremele Avon, nu stiu de ce, pur si simplu nu ne intelegem :)))) . Si astfel am inceput cautarile unei creme ideale. :)))
N-am avut niciodata probleme cu cosurile in adevaratul sens al cuvantului, doar cateva puncte negre pe nas pe care le rezolvam rapid cu plasturii Nivea. 
Tenul meu a fost mereu unul uscat si uneori deshidratat. Mi-a luat greu sa realizez treaba asta, la inceput credeam ca e normal.
Cand am ramas insarcinata, asta intamplandu-se acum un an si fix 3 luni, am incetat sa mai folosesc produse anti-aging sau avand alte ingrediente de care nu eram convinsa ca ar fi sigure in aceasta perioada a vietii mele. Mi-am ales o crema doar pentru hidratare si bineinteles, o crema cu protectie solara. De machiat, m-am machiat mai rarut ca-i mai dragut tot din motiv de paranoia. :))) Demachiatul era sfant, n-am adormit niciodata cu machiajul pe fata.
Dupa ce-am nascut am continuat aceeasi rutina de ingrijire din motiv ca atunci totul era haos si nu-mi statea capul la asta. De curand, am inceput sa am mai multa grija de fata mea care a suferit unele schimbari dupa cele 9 luni de sarcina. Tenul mi-a ramas la fel de uscat, insa m-am pricopsit cu mai multe puncte negre, cele mai multe dintre ele in jurul nasului si pe barbie. Apoi, tot in jurul nasului mi s-au marit porii considerabil. :( Probabil colagenul si-a facut bagajele si m-a lasat de izbeliste :)))
Mult timp m-am luptat cu niste mostruleti oribili si durerosi care-mi ieseau numai in jurul gurii. Au incetat atunci cand am incheiat perioada alaptatului, nu stiu daca e vreo legatura.
Si-acum, dupa introducerea asta lunga, sa va povestesc despre rutina mea actuala de ingrijire a tenului.


Dimineata:

Dupa ce ma spal pe dinti, ma spal pe fata cu gelul de curatare Anew Vitale. Imi tamponez tenul (nu sterg, nu apas, nu agresez pielea) cu un prosopel pe care-l folosesc numai in acest scop, apoi aplic cu ajutorul unei dischete demachiante (le folosesc pe cele de la Lidl - Softino) lotiunea tonica pentru ten uscat de la Bioten. Astept aproximativ 5 minute pentru ca pielea sa-si revina la ph-ul sau normal, apoi aplic crema de zi cu celule stem si ulei de argan Cosmetic plant. Daca ies din casa in ziua respectiva, aplic si o crema cu factor de protectie; daca in seara precedenta am folosit exfoliantul chimic atunci aplic Gerocossen cu SPF 50, in caz contrar aplic  Kiss my face cu SPF 30 (cumparata de pe iherb.com).

Seara:

Primul lucru pe care-l fac este sa ma demachiez (in cazul in care am purtat machiaj) si incep cu ochii. Pana seara trecuta am folosit Bioderma Sensibio pentru demachierea ochilor deoarece apa micelara de la Garnier nu face fata acestui aspect, pe aceasta din urma am folosit-o pentru restul fetei. De maine o pun la treaba bine de tot, cel putin pana imi cumpar un demachiant bifazic pentru ochi (preferatul meu). Apoi, ma spal cu gelul de curatare mai sus amintit. Urmatorul pas este aplicarea tonerului. Pe urma, aplic exfoliantul chimic AHA 8% in varianta gel Paula's Choice. Dupa cum vedeti si in poza, am o mostra si va spun ca mi-a ajuns timp de 4 utilizari (adica o luna, pentru ca am folosit-o o data pe saptamana) si as mai fi avut produs in ea, insa intr-o seara am uitat s-o sprijin si mi-a curs :( . Las ragaz exfoliantului sa-si faca treaba, aproximativ 5-10 minute, apoi aplic crema de noapte cu celule stem si ulei de argan Cosmetic plant.

Am inceput aceasta rutina cu produse pe care deja le aveam, urmand sa le schimb cu altele (sau nu), in functie de cum reactioneaza tenul meu in urma folosirii lor.
Si acuma sa va spun ce impresii mi-a creat schema asta, dupa o luna de utilizare.
Pai, in primul rand fata mea este mult mai curata, iar machiajul adera mult mai bine. 
Gelul de curatare si tonicul pe care le folosesc in prezent imi curata fata, insa mi-o lasa foarte uscata, motiv pentru care dupa ce le termin nu le voi mai folosi. Imi place totusi senzatia de ten curat pe care mi-o lasa si faptul ca exfoliantul sau crema hidratanta intra mult mai bine in piele. 
Demachiantul folosit (adica apele micelare Bioderma si Garnier) inlatura bine machiajul, fara sa fie nevoie sa insist prea mult si sa-mi inrosesc pielea; cea Garnier totusi nu-mi demachiaza machiajul ochilor asa de bine ca cea Bioderma. Dupa demachiere as putea foarte bine sa nu folosesc nici o crema hidratanta, in sensul ca nu-mi usuca tenul.
Cremele de la Cosmetic Plant nu sunt incredibile, dar nici rele; sunt undeva la mijloc. Imi hidrateaza tenul, nu-mi ies mostruleti de la ele.
Exfoliantul chimic insa reprezinta revelatia vietii pentru mine :))) A fost dragoste la prima vedere. :D A doua zi cand m-am trezit aveam unele puncte negre iesite, a fost nevoie doar de o discheta imbibata in toner pentru a le inlatura. Nu mi-a venit sa cred. Si asta m-a facut sa-l aplic a doua zi din nou. Gresit, pentru ca a inceput sa mi se jupoaie nasul. :))) Asa ca am continuat sa-l aplic o data pe saptamana, intentia era ca apoi  sa-l aplic de 2 ori, de 3 ori....Dar n-am mai apucat pentru ca l-am irosit in van. :(

Cam atat am avut sa va spun astazi, si nu e putin deloc. :))) Pe masura ce voi schimba schema voi reveni cu update-uri si cu impresii.

Care este rutina voastra de ingrijire a tenului?

V-am pupat.