Postare fara titlu

"Astept" vestea asta de vreo 7 ani. Mi-a fost asa de frica de ea. Mi-am imaginat de atatea ori cum va fi! Telefonul suna in mijlocul noptii, eu ascult cu groaza ce mi se spune, ma apuca disperarea, plang, urlu de durere. Impachetez repede 2-3 haine si fug la aeroport. Ajung la timp pentru a saruta mainile ce m-au crescut si m-au ocrotit cand aveam cea mai mare nevoie.

Dar viata........viata nu-i asa cum credem sau cum ne imaginam noi. Viata ne ia, ne tranteste la pamant si ne da si-un bocanc in burta.

Vestea a venit de fapt printr-un sms. Desi cica eram pregatita si stiam ca se poate intampla dintr-un moment in altul, parca cineva m-a izbit in plin, peste fata, cu un ciocan imens; apoi mi-a smuls inima din piept, pe viu, a taiat o bucatica din ea, si mi-a infipt-o la loc. Ma uit in camera alaturata, intr-un patut doarme Miruna. Inteleg, pentru a mia oara in ultimele luni, ca n-o pot supune unui drum lung si nici starii de groaza de acasa. Inchid usa si imi inabus un strigat.....de durere crunta.

Stiu ca ea intelege pentru ca si ea a fost mama; stie cate sacrificii face o mama pentru puii ei. Pentru ca si ea a facut, pentru ai ei si pentru noi.

De azi ma numar printre oamenii care-au pierdut fiinte dragi si iubite, pana la aproape 30 ani Dumnezeu m-a ferit de durerea asta cumplita.

De azi voi trai cu o bucata lipsa din inima, poate cu timpul durerea se va ameliora, insa de trecut, sigur nu va trece complet niciodata.

Si sunt atat de multe lucruri pe care nu i le-am spus!

O astept sa-mi vina-n vis asa cum mi-a promis de-atatea ori.

Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace, bunica mea iubita!

Pentru o perioada, voi disparea de pe blog, nu stiu pana cand. Insa, va dati seama ca nu ma pot gandi in alta parte. Nu stiu daca voi mai avea puteri sa postez rubrica de azi, cu saptamana in imagini, e pregatita, insa....chiar nu stiu.

Mergeti si va sarutati persoanele dragi pentru ca intr-o zi veti regreta ca n-ati facut-o mai des.

V-am pupat.