Amintiri

Era o zi extrem de geroasa, sa tot fie vreo 10 ani de atunci. Ma indreptam spre usa blocului cu maaaare atentie amintindu-mi ce gheata era pe trepte cand am intrat. "Poate ma intind pe jos acuma; mama voastra, ca nu curatati si voi scarile astea. " Concentrata cum eram eu sa nu alunec pe ghetus ca la sanius, cand deschid usa, sa-mi stea inima in loc: pe scari era intinsa o batranica peste care si ninsese. Era constienta, insa inghetata bocna, probabil avea si ceva dureri de la cazatura, abia mai respira si incerca sa vorbeasca, dar nu prea mai avea putere. Mi s-a facut inima purice, de mica am o mila pentru batrani si animale (mai nou si pentru copii) de nu va pot explica. Abia a reusit batranica sa ne spuna ca fii-su sta la 1, la apartamentul din fata scarilor. Am lasat-o cu partea masculina cu care ma aflam si-am dat navala pe scari, ce sa mai astept liftul. Ajung la apartamentul cu pricina gafaind, sa-mi iasa sufletul pe nari. Bat la usa si din casa se aude o voce dura de barbat: "Cine e?" Dupa ce ca eram eu tulburata de eveniment, ma mai ia si nenea asta la intrebari d-astea cu vocea lui de groaza. "Stiti, e o batranica jos, spune ca e mama dumneavoastra, a cazut pe gheata". Imediat vocea se inmoaie, in timp ce deschidea usa in graba "Aoleu, pai a plecat de-o ora de la mine". "Moooaaammaa, saraca femeie! - ma gandesc eu. In timp ce coboram scarile, insotita fiind de domnul in cauza, ma gandeam "Ce om esti si tu, ma! Ai lasat-o pe maica-ta, batrana, pe o vreme ca asta sa plece singura acasa. De ce naiba nu i-ai chemat un taxi, zgarciomanule?"

Ajunsi jos m-a frapat discrepanta dintre trupul firav al batranicii si masivul sau fiu. A ridicat-o de jos ca pe un fulg, l-am ajutat noi s-o duca in casa, apoi am plecat. Cand si-a vazut baiatul, femeia s-a uitat la el asa cum un copil isi priveste parintele in astfel de momente si i-a zis "am cazut, mama!"; "lasa, mama, nu-i nimic, se mai intampla, hai sa te duc in casa, la caldura". Cum se inverseaza rolurile in viata, sigur scena asta s-a mai intamplat si cand batranica avea un baietel de doar cativa anisori, astazi un barbat in toata firea. Ce ciudat! Cand sunt copiii nostri mici ii hranim cu mancare pasata, ii spalam pentru ca fac pe ei, ii ajutam sa mearga.....iar cand anii trec si trec ajungem noi la randul nostru sa fim ingrijiti de catre ei,  cei pe care i-am crescut, in acelasi fel. Asta daca avem noroc, as spune eu; cate cazuri de batranei parasiti de proprii copiii stiu, din pacate!

Am citit zilele trecute pe un blog o povestioara la fel, despre o batranica fara puteri care cazuse pe scari. Si mi-am amintit de intamplarea asta; si multe alte amintiri mi-au revenit in minte, unele petrecute in urma cu multi ani, altele mai recent. Initial incepusem sa rememorez acuma lucruri petrecute in ultimii ani de viata ai bunicii, lucruri de care mi-am amintit, insa ea era o persoana tare demna si pudica si nu-i placea sa stie lumea lucruri mai putin placute despre ea, asa ca am sters.

Azi se implineste o luna de cand a plecat, sus la cer, sper eu; pentru c-a fost un om exceptional. Si mi-e dor de ea ca de aer! Si sunt lucruri pe care nu pot sa mi le iert; sper ca ea s-o faca! Mai sper ca de acolo de unde e, sa ne ajute, sa ma ajute, sa trecem peste hopurile astea care-au venit in viata noastra. Pe langa durerea pierderii ei, s-au strans si alte dureri in sufletul meu. Ma rog la bunul Dumnezeu in fiecare moment sa-i odihneasca sufletul si mie sa-mi aduca...... nu stiu, resemnare.

 Cam asta e in mintea si in sufletul meu de mai bine de-o luna, pentru ca eu am inceput s-o jelesc inca de cand era in viata. Asta este si motivul pentru care n-am mai deschis blogul pentru postari, dar imi doresc s-o fac. Mi-e dor, e adevarat. Insa....cuvintele nu ies. 

Voi cum mai sunteti? Am mai citit asa, sporadic, un blog-2-3, dar n-am avut puterea necesara sa las vreun comentariu.

V-am pupat.