Pe langa alte amintiri ce-mi revin in memorie de ceva timp incoace, azi mi-am amintit o perioada foarte linistita si fericita din viata mea. E vorba despre ultimii 2-3 ani inainte sa raman insarcinata, cam cand am inceput sa scriu pe acest blog. Vai, cata liniste era atunci in viata mea! Uneori ii duc dorul, pe bune! Dar nu regret deloc galagia si nebunia din viata mea acum pentru ca ea se datoreaza unui suflet mic si curat pe care mi l-am dorit enorm de mult (mamele vor intelege mai bine ce-am vrut sa spun). E greu sa fii mama, mai ales atunci cand n-ai pe nimeni sa te ajute, cineva careia sa-i poti plasa copilul cateva ore si tu sa iesi la cumparaturi sau la un salon de infrumusetare. Dar ne adaptam situatiei si mergem mai departe. Chiar vorbeam cu sotul meu in week-end pe tema asta, a adaptarii la situatia data. Eram amandoi extenuati dupa ce ne facuse Miruna zdrente in mall. Cum o iei la cumparaturi se smuceste din carucior, urla, zbiara. Daca o las pe jos, e prapad, trage de tot ce intalneste in cale, fuge de n-o mai pot prinde.... Oare toti copiii sunt asa sau doar a mea? Nu stiu, dar eu vad prin magazine copii linistiti in carucioarele lor sau in cele de cumparaturi. La mall la fel, copii care merg de mana, nu trag produsele de pe raft si nu se smucesc din mana parintilor. Am mai povestit si ca Miruna nu suporta s-o tii de mana? Nuuuu, ea vrea sa mearga singura, unde vrea ea. Asa ca am decis sa mergem la cumparaturi pe rand, unul sta acasa cu ea, iar celalalt merge la magazin. Offf, dar mai sunt si datile alea in care trebuie sa-i cumpar de incaltat spre exemplu, si trebuie s-o iau cu noi, ca d-asta am fost si sambata, sa-i cautam incaltari; cu chiu cu vai i-am luat o pereche de pantofiori pe care i-am probat, la magazin pareau buni, printre lacrimile ei, insa acasa am constatat ca-s putin mari; bine ca nu-s mici, atunci era o adevarata problema. Deci, cum ne adaptam noi acestei situatii? Voi cei care aveti copii cum procedati in cazul asta?
In fine, lucrez la un header nou si vreau sa fac un colaj cu cele mai frumoase poze postate pana acuma, asa ca am luat la puricat blogul. Cel mai mult timp mi l-a rapit postarea ASTA. Mi-am amintit cu drag zilele in care minunatul sirag de margele albastre imi infrumuseta tinutele si ce bine ma simteam purtandu-l. Acum e in posesia surorii mele, eu il tineam degeaba intr-un sertaras si e pacat de el; ultima tentativa de a-l purta a fost de revelion, insa n-am reusit, Miruna se tot agata de el, dovada si faptul ca nu apare in poza.
Sa nu mai vorbim de zdranganele, unele dintre favoritele mele; ele zac acuma in cutia cu bijuterii.
Pftiuuuu, si uitasem de formele astea; cate cafele si capucino-uri mi-am imaginat atunci cand le-am cumparat. Esec total cu ele; sau nu ma duce pe mine neuronul. Totusi, ar fi fost bune Mirunei. Pacat ca le-am uitat acasa.
Nu stiu care a fost de fapt scopul acestei postari, insa sper ca nu v-am plictisit; incet-incet incep sa revin cu postarile.
Voi aveti nostalgii de obicei? Mi-ar placea sa le impartasiti cu mine.
V-am pupat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru comentarii, pupici.